Monumente

Cetatea Păcuiul lui Soare

Cetatea Pacuiul lui Soare

Istoric

Cetatea Păcuiul lui Soare a fost construită între anii 972-796 de trupele împăratului Ioan Tzimiskes. Ea îndeplinea rolul de bază navală, ca urmare a poziţionării la un străvechi vad de trecere, fiind un puternic bastion la frontiera Dunării de Jos. La nevoie putea apăra inclusiv capitala themei Paristrion, Durostorum. Aici s-au aflat sediul flotei de război imperiale de la Dunăre şi o garnizoană militară.

Descoperirile arheologice au scos la iveală masivele ziduri ale incintei (înalte de 5-6 m), executate din blocuri de piatră cubice fasonate. Temelia zidului de incintă a fost construită din pari de stejar trecuţi prin foc şi înfipţi în pământ din loc în loc, peste care constructorii au aşezat bârne de stejar, dispuse longitudinal şi transversal, iar spaţiile rămase libere au fost umplute cu mortar. Poarta de nord a cetăţii vădeşte influnţe bizantine. Pe latura estică se observă un important cheu-debarcader (o suită de platforme ce coboară spre exterior, sub forma unor trepte din blocuri  paralelipipedice, accesul făcându-se printr-o poartă prevăzută iniţial cu o uşă), apărat de turnuri rectangulare, iar în nord-estul incintei se observă urmele unui turn semicircular. În partea conservată a cetăţii au fost descoperite câteva complexe, între care cel mai important este o clădire cu absidă (poate o basilică), aşezată aproximativ în dreptul instalaţiilor portuare. Din păcate, din vechea incintă patrulateră nu se mai păstrează astăzi decât o treime, desele inundaţii, ca şi schimbarea cursului Dunării distrugând sau scufundând cea mai mare parte din aceasta.

Destinaţia iniţială a cetăţii s-a menţinut numai pentru o scurtă perioadă, căci la zece ani după moartea împăratului Ioan Tzimiskes, bulgarii s-au răsculat şi au reintrat în posesia celei mai mari părţi din teritoriile pierdute în 971. Astfel, cetatea îşi pierde caracterul militar, pericolul pentru bizantini nemaifiind reprezentat, după anul 1000, de ruşii kieveni, care erau navigatori, ci de pecenegi, care purtau lupte terestre (cu cavalerie şi infanterie). În urma schimbărilor politico-militare, la Păcuiul lui Soare se formează o unitate de ostaşi pedeştri, care erau recrutaţi din rândul populaţiei locale.

Datorită strategiei diplomatice faţă de pecenegi adoptată de Vasile al II-lea, în primele două decenii ale secolului al XI-lea, aşezarea de pe insula Păcuiul lui Soare cunoaşte o perioadă de maximă dezvoltare; se observă o largă circulaţie a mărfurilor bizantine, a ceramicii smălţuite, a obiectelor de podoabă, a cruciuliţelor şi monedelor.

În 1048 are loc marea invazie a pecenegilor care reuşesc să pătrundă în sudul Dunării şi să ia în stăpânire regiuni întregi ale Peninsulei Balcanice, inclusiv o parte din Dobrogea sudică. Cetatea cade victimă unui astfel de raid, la sfârşitul secolului al XI-lea fiind incendiată. Vieţuirea în interiorul ei a fost reluată abia la mijlocul secolului al XIII-lea , iar la cumpăna dintre secolele XIII- XIV s-a ridicat pe latura de nord-vest a cetăţii un nou zid de incintă format din pietre legate cu mortar (se observă şi folosirea, pe alocuri, a celui anterior reparat sau supraînălţat), fapt ce i-a conferit aşezării de pe insulă caracter de oraş. Cetatea a redevenit, între secolele XIII-XIV, un important centru de schimburi comerciale de la Dunărea de Jos, pentru ca la sfârşitul acestui secol şi începutul celui următor să se transforme într-o aşezare sătească compusă doar din bordeie.

În urma săpăturilor arheologice au fost descoperite variate materiale, spre exemplu ceramică (de uz comun, de factură superioară, smălţuită), unelte (topoare, dălţi, cuţite, împungătoare), podoabe (mărgele de sticlă, cercei, mărgele de chihlimbar, pandantive, inele, brăţări, cruciuliţe), arme şi piese de harnaşament din fier (suliţe, lănci, buzdugane, spade, topoare de luptă, vârfuri de săgeţi, pinteni, scări) şi altele  (catarame, aplice, ghiulele, monede bizantine, bulgăreşti, româneşti, sârbeşti, tătăreşti, turceşti).
Conform cercetărilor, între 1421-1422 cetatea a fost părăsită şi şi-a încetat definitiv existenţa, odată cu ocuparea provinciei de Imperiul Otoman.

Datorită importanţei sale istorice şi amplasării într-o zonă cu potenţial turistic, graţie frumuseţii naturale a locurilor, cetatea de pe Insula Păcuiul lui Soare, lângă Ostrov, necesită lucrări de restaurare a zidurilor de incintă şi a debarcaderului. În plus, semnalizarea corespunzătoare a obiectivului cultural şi asigurarea pazei ar permite includerea cetăţii în circuitul turistic de vizitare.

.