Monumente

Monumente rupestre Murfatlar

Cetatea Albesti

Istoric

Din vara anului 1957 repertoriul monumentelor de la începutul Evului Mediu existente pe teritoriul ţării noastre a fost completat cu o descoperire inedită prin natura ei, care, încă de la început, „a stârnit mare vâlvă şi a atras multă lume la faţa locului”. Monumentele rupestre de la Murfatlar-Basarabi –  căci despre ele este vorba –  s-au dovedit a fi, prin complexitate, multitudinea datelor, aspect etc., o excepţie, care poartă o încărcătură mistică, ce nu se doreşte pe de-a întregul descifrată.

Cercetările arheologice, efectuate în anii 1957-1962 (de o echipă formată din Ion Barnea - responsabil şantier, Petre Diaconu, Adrian Rădulescu, Radu Florescu şi arhitecţii Virgil şi Liana Bilciurescu), au relevat, pe versantul nord-vestic al dealului Tibişir, la limita sud-vestică a localităţii, existenţa a şase bisericuţe şi paraclise, a unor chilii, galerii, locuinţe şi morminte, săpate în cretă, precum şi urmele unei cariere de piatră ce a funcţionat, cel mai probabil, în a doua jumătate a secolului al X-lea p.Chr. Cercetările, desfăşurate cu mici întreruperi la cumpăna deceniilor şase-şapte ale secolului trecut şi sprijinite financiar de Sfatul popular al regiunii Constanţa, au vizat o suprafaţă de circa 200 x 50 m, fără a epuiza, din păcate, întreaga zonă.

Primul complex descoperit a fost bisericuţa B1 (acestea sunt notate convenţional, crescător în funcţie de descoperirea lor), aflată în partea superioară a masivului de cretă. Ea a apărut în timpul lucrărilor de extindere a carierei moderne, prezentându-se iniţial ca o deschidere cu înălţimea de 1,45 m şi o lăţime variabilă de 0,60-0,70 m, arcuită în partea superioară. Bisericuţa prezintă un plan dreptunghiular neregulat, împărţit, prin intermediul unor pereţi tăiaţi în cretă, în pronaos, naos şi altar. Lungimea ei este de aproape 6 m, lăţimea variază între 1,75 şi 2 m, iar înălţimea este de 2-2,15 m. Încă din momentul descoperirii, pereţii acesteia prezentau numeroase fisuri, unele astupate cu lut galben de către utilizatori ei. Intrarea în bisericuţă se făcea prin intermediul deschiderii amintite mai sus, care se afla în peretele de nord al pronaosului. Altarul, aflat spre răsărit, este încăperea cu cele mai mici dimensiuni (1,05 x 1,75 m), are peretele de est semicircular şi este boltit în partea superioară. Cu excepţia zonei altarului, pe pereţii complexului au fost incizate, mai rar cioplite adânc, semne cruciforme şi geometrice, un călăreţ, cai, iepuri şi câteva grafite chirilice şi runice.

Cel mai important grafit, legat de bisericuţa B1, se află însă la exteriorul acesteia, pe peretele din dreapta intrării. Aici, cu litere chirilice, se precizează anul în care aceasta a fost săpată în masivul de cretă: „leat 6500 (= 992)”.

În faţa bisericuţei B1, uşor nord-vest de ea, se află un mare bloc de cretă, denumit de echipa de cercetători a sit-ului „masivul-peninsulă” deoarece nu este total desprins de restul depozitului, în care au fost săpate alte trei bisericuţe: B2 aflată în partea superioară a acestuia şi aproape pe acelaşi nivel cu B1; B3 situată sub B2 şi B4 dispusă în partea inferioară a masivului, sub B3. Cele trei complexe au intrarea spre nord-vest (unde, de altfel, se afla şi panta dealului) şi altarul spre sud-est.

Bisericuţa B2 avea jumătatea superioară prăbuşită încă din vechime, la momentul descoperirii pereţii acesteia păstrându-se pe o înălţime de maxim 1,50 m. Planul ei, tot dreptunghiular (de 4 x 2,20 m), prezintă aceeaşi împărţire ca la prima bisericuţă: pronaos, naos şi altar. Primele două încăperi comunicau prin trei deschideri, iar altarul avea o singură intrare şi era semicircular.

Pereţii bisericuţei B2 păstrează, mai ales pe vest, diverse semne şi figuri incizate, precum: cruci, ţintar, călăreţi, cai. Pe alte fragmente, ce par a proveni din partea superioară a bisericuţei, au fost redate câteva cruci, unele cu capetele în triunghi, cizme, un şoim ce pare a sta pe un animal, un peşte marcat cu semnul crucii, un pom şi semne runice.

Bisericuţa B3 se află sub B2, în partea de mijloc a „masivului-peninsulă”. Aceasta are 4,50 x 2 m, iar înălţimea maximă ajunge la 2,10 m. Spre deosebire de celelalte, B3 prezintă doar naos (dreptunghiular) şi altar (semicircular), cele două camere comunicând printr-o singură deschidere. Din naos, spre vest, se face legătura cu câteva mici încăperi funerare ce comunică între ele, ultima dând într-o galerie care urcă spre bisericuţa B2. Acestea prezentau, în paviment sau în pereţi, gropi pentru morminte, în unele dintre ele păstrându-se, la momentul descoperirii, schelete umane.

Pereţii bisericuţei B3, ca şi cei ai încăperilor dinspre vest şi ai galeriei, păstrează numeroase semne şi figuri incizate în creta moale. În naos acestea se găsesc cu precădere în jumătatea dinspre altar şi redau: semnul crucii în diverse forme şi mărimi (numai pe peretele de est sunt aproape 50 de exemplare); călăreţi, cizme, halebarde, cai, un semn asemănător unui cap de taur, figuri geometrice, păsări şi câteva grafite. Semnul crucii a fost incizat şi pe pereţii altarului, unde mai găsim desene geometrice, cai şi „un arc cu săgeată”.

După cum precizam mai sus, reprezentări asemănătoare au fost incizate şi pe pereţii încăperilor funerare, unde alături de semnul crucii, călăreţi, cai şi iepuri, a fost redată şi o corabie cu catarg şi pânze, în care se află un om. Două corăbii au fost incizate şi pe pereţii galeriei ce urcă spre bisericuţa B2, ca şi figuri de cai, cerbi, păsări, siluete umane, figuri geometrice şi un urcior globular (ultimul neobservabil astăzi).
Bisericuţa B4 a fost ultima găsită în acest sector, fiind aproape la baza dealului, dar este cea mai mare, mai impozantă şi totodată mai importantă prin imaginile şi informaţiile pe care le oferă. Aceasta prezintă un plan dreptunghiular, împărţit prin intermediul unor stâlpi cruţaţi în cretă sau zidiţi din „cărămizi” de cretă în pronaos, naos şi altar. Complexul are 7 x 3,50 m, iar în peretele de vest prezintă o mică deschidere prin care comunică cu un cavou, în care, la momentul descoperirii, se aflau câteva oase umane răvăşite. Intrarea în bisericuţă are înălţimea de 1,70 m şi o lăţime variabilă de 0,60-0,80 m, fiind arcuită în partea superioară. Ea se prezintă ca un mic culoar prin care se ajunge în pronaos. Acesta este despărţit de naos prin patru stâlpi, doi cruţaţi şi doi zidiţi din „cărămizi” de cretă. Naosul reprezintă încăperea cu cele mai mari dimensiuni, este uşor boltită şi pentru susţinerea ei au fost cruţaţi în cretă trei stâlpi (unul mare central şi doi mai mici laterali). Altarul comunică cu naosul prin trei deschideri arcuite şi se află cu o treaptă mai sus decât acesta. Deasupra deschiderilor peretele a fost decorat cu „câte două şenţuleţe arcuite, triunghiulare în secţiune, care s-au umplut cu mortar de cretă sfărâmată mărunt, peste aceasta aplicându-se un strat subţire de vopsea roşiatică”. Ele sunt cuprinse de o arcadă largă, dispusă deasupra şi realizată prin acelaşi procedeu.

Pereţii culoarului de la intrare, ai bisericuţei şi ai stâlpilor interiori sunt acoperiţi în mare parte cu semne şi figuri diferite, incizate sau, mai rar, cioplite în creta moale. Întâlnim aici numeroase cruci cu forme simple, cu capete lăţite, în triunghi sau despicate în două; figuri omeneşti redate stând în genunchi sau cu braţele ridicate (oranţi); cizme; un porumbel; figuri de cai; „balauri împletiţi”; reprezentarea unui labirint. Pe peretele de est al naosului pare să fi fost trasat planul unei bisericuţe, iar pe cel de vest, tot în jumătatea dinspre altar, se află figura unui sfânt, cu nimb şi odăjdii.

Numeroase sunt şi grafitele (inscripţiile), cele mai multe cu caractere runice, apoi cu litere chirilice, greceşti (două) şi cu caractere glagolitice (una). Dacă conţinutul primelor este încă necunoscut, al celor în limba slavă veche este religios-comemorativ. Astfel, în una din ele, aflată pe peretele unui stâlp dintre altar şi naos, este amintit preotul Aian [Dimian?]. O alta, incizată pe peretele de vest al pronaosului, redă un text din Evanghelia după Marcu, iar pe doi dintre stâlpii care separa pronaosul de naos se află două inscripţii ce amintesc probabil doi conducători locali, Simeon şi jupan Gheorghe. Unul din cele două grafite în limbă greacă prezintă, din punct de vedere cronologic, o importanţă deosebită, în el menţionându-se anul 982, un alt reper de plasare în timp a monumentelor de la Murfatlar.
La vest de bisericuţa B1, aproape pe aceleşi nivel cu bisericuţa B3, dar nu în „masivul-peninsulă”, au fost identificate două camere funerare, care comunică între ele. Intrarea acestora era, la momentul descoperirii, blocată cu bolovani de cretă, ca şi deschiderea dintre ele. Prima, aflată spre exterior şi numită convenţional C1, are 3 x 1,80 m şi o înălţime ce nu depăşeşte 1,70 m. A doua, C2, aflată cu circa 0,20 m mai sus, prezintă dimensiuni mai mici, de 1,50 x 1,30 m, şi o înălţime maximă de 1,20 m. Pe pavimentul primei încăperi erau depuse două schelete, iar pe al celei de a doua un al treilea, toate de bărbaţi maturi.

Pe pereţii camerei exterioare au fost incizate numeroase semne cruciforme, dar şi geometrice, siluete umane, figuri de cai, cîini, păsări, „balauri împletiţi” (unii abia începuţi), două cizme şi grafite runice. Deasupra deschiderii dintre cele două camere a fost sculptată o cruce mare, cu braţele triunghiulare. Pe pereţii încăperii C2 a fost redat doar un balaur, în stânga intrării, restul suprafeţei acestora prezentând urme de mâl puse pe seama inundaţiilor.

Alte două bisericuţe, notate E 3 şi E 5, se află în partea de sud-vest a zonei cercetate.

Dintre acestea, bisericuţa (paraclisul) E3 se distinge printr-un plan arhaizant, asemănător celui al basilicilor paleocreştine cu contraabsidă. Suprafaţa ei era de 6 x 3,50 m, cuprinzând altarul, naosul, pronaosul (narthexul) şi exonarthexul. Primul se afla spre răsărit şi avea formă de absidă. El era separat de naos printr-o balustradă înaltă (de circa 1 m), din care porneau stâlpi ce susţineau arcade, în mijlocul căreia se afla deschiderea prin intermediul căreia comunicau. Pronaosul era dispus transversal la vest de naos, era despărţit de acesta printr-o balustradă şi comunica cu el printr-o deschidere situată pe latura de est. În partea de vest a acestuia şi comunicând prin trei deschideri străjuite de stâlpi cruţaţi în cretă, se afla exonarthexul mărginit pe vest de un perete în formă de absidă. Pe o parte a pereţilor bisericuţei, ca şi pe stâlpi, au fost incizate cruci, sfinţi, oranţi, păsări, un pom, labirintul şi câteva grafite runice. Pe un bloc de cretă ce provenea de la pereţii paraclisului era redată scena Naşterii Domnului, „cea mai veche şi totodată cea mai simplă înfăţişare iconografică a acestei scene cunoscută până acum pe teritoriul ţării noastre”.

Bisericuţa E5 este la est de E3, spre interiorul masivului de cretă. Aceasta are planul în formă de patrulater neregulat, cu laturile de circa 3 m, şi prezintă o înălţime medie de 2,20 m. Altarul, aflat spre răsărit, este separat de restul complexului printr-o balustradă (cancelli), a cărei parte superioară nu se mai păstrează. Bisericuţa E5 comunică pe vest cu E3, iar spre nord are ieşire spre cinci galerii ce au fost folosite ca loc de înmormântare. Şi pe pereţii ei au fost incizate cruci, animale fantastice, semne geometrice şi grafite runice, precum şi imaginea unui sfânt aflată în stânga intrării.

Ansamblul rupestru de la Murfatlar-Basarabi cuprinde, alături de bisericuţe, camere funerare şi galerii, locuinţe, morminte şi urme ale carierei de cretă din secolul al X-lea p.Chr.

Dintre primele ne vom opri asupra locuinţei de suprafaţă L1 şi a încăperii E2, ambele situate în partea de sud-vest a zonei cercetate.
Locuinţa L1, ridicată pe un strat tasat de cretă sfărâmată, avea temelia din bolovani de cretă, legaţi cu mortar din acelaşi material. Grosimea zidului variază între 0,40-0,45 m, iar înălţimea păstrată a acestuia este de 0,50-1 m. Suprafaţa interioară a complexului este de 2,87 x 2,10 m, spre sud ea lărgindu-se cu o posibilă anexă largă de 0,70 m, ce avea pavimentul mai sus cu 0,60 m decât cel al locuinţei. În colţul de nord al complexului se păstra vatra unui cuptor, iar din umplutura locuinţei au fost recuperate numeroase fragmente ceramice care proveneau de la oale fără toartă lucrate din pastă comună şi de la un urcior cu smalţ verde-măsliniu.

Urme clare de locuire au fost observate şi în E2, reprezentând una din încăperile săpate în masivul de cretă în apropierea bisericuţelor E3 şi E5. Aceasta avea o formă dreptunghiulară cu colţurile rotunjite şi păstra urmele a două vetre de foc. Inventarul ei constă în fragmente ceramice care proveneau de la oale confecţionate din pastă comună sau din caolin (unele găsite pe o poliţă săpată în cretă), două pietre de râşniţă şi o unealtă de fier utilizată la cioplitul în cretă.

Şi camerele funerare amintite mai sus, C1 şi C2, au fost folosite iniţial ca spaţii de locuit. În acest sens, precizăm existenţa unor scobituri pentru fixarea unei uşi de lemn (reamintim că la momentul descoperirii aceasta nu mai exista, deschiderea ei fiind blocată cu bolovani de cretă) şi a unei adâncituri în paviment cu urme de foc şi cenuşă.

În bisericuţe şi în spaţiile de locuit obiectele necesare unor activităţi specifice (pristolul – masa altar), odihnei (postament-scaun, bănci joase) sau depozitatului (poliţă, platforme) au fost cruţate direct în masivul de cretă. Astfel, toate cele şase bisericuţe au masa din altar tăiată în cretă, de cele mai multe ori, din lipsă de spaţiu, lipită de unul din pereţii încăperii; în pronaosul bisericuţei B1 şi în naosul bisericuţei B4 găsim bănci joase de-a lungul pereţilor; în altarul bisericuţei B4, de o parte şi de alta a pristolului, se află două blocuri cruţate în cretă care serveau probabil ca mese, iar lângă peretele de vest se afla un mic postament, probabil un scăunel. Acestea sunt doar câteva exemple, nefiind însă singurele cazuri observate.

Legat de bisericuţe, amintim că în B3, B4, E3 şi E5 au fost descoperite blocuri din cretă cu resturi de tencuială din humă roşiatică, sau urme de ocru roşu pe pereţi, ceea ce a dus la presupunerea că, măcar parţial, acestea au avut interiorul vopsit, semnele şi figurile incizate ieşind astfel în evidenţă.

Pe toată suprafaţa cercetată în cele câteva campanii au fost descoperite 20 de morminte, toate cu orientare creştină vest-est. Nouă dintre defuncţi aveau mormintele săpate în umplutura de cretă a vechii cariere, ceilalţi fuseseră depuşi în locuri special amenajate săpate în masivul de cretă sau pe pavimentul camerelor funerare. Se pare că acestea nu au avut inventar.

Toate complexele amintite anterior (bisericuţe, locuinţe, galerii, morminte) se află în strânsă legătură cu cariera de cretă, ele fiind cioplite în masiv de muncitorii care efectuau operaţiuni de excavare în cadrul acesteia. De altfel, o parte a acestora au locuit şi au fost înmormântaţi aici.

În a doua jumătate a secolului al X-lea şi la începutul celui următor de aici au fost excavate blocuri ce au fost folosite la ridicarea valului de piatră între Murfatlar şi Valea Seacă. Prin exploatare, de o parte şi de alta a „masivului-peninsulă”, s-au format bazine cu adâncimea de pâna la 10-15 m, umplute ulterior cu deşeuri rezultate de la cioplirea cretei. Exploatarea se făcea de sus în jos, prin decuparea blocurilor cu ajutorul unor şănţuleţe făcute cu târnăcopul sau cu un topor-daltă în jurul acestora. Urme evidente ale acestei activităţi se păstrează de altfel pe toată suprafaţa cercetată, ele fiind astăzi uşor vizibile.

Cercetarea sitului de la Murfatlar-Basarabi a dus la identificarea a trei niveluri, corespunzătoare cu trei etape de activitate desfăşurate pe o perioadă de timp destul de restrânsă, de aproximativ o jumătate de secol. Primul nivel corespunde bisericuţelor B1, E3, E5 şi probabil B2, cu încăperile şi galeriile aferente; al doilea este legat de bisericuţa B3, cu anexele amintite, şi de mormintele săpate în umplutura de cretă a vechii cariere; iar ultimul corespunde nivelului intrării în bisericuţa B4.

Bisericuţele nu au funcţionat concomitent, ci în general pe rând, degradarea uneia solicitând realizarea alteia. Cum natura rocii în care au fost săpate este foarte moale, fisurarea accentuată sau prăbuşirea unor pereţi la o perioadă scurtă după ce fuseseră cioplite în masiv nu pare imposibilă. Dovezi în acest sens, spre exemplu, avem în bisericuţa B1, unde slabele urme de afumare a pereţilor, ca şi tocirea firavă a pavimentului şi pragurilor arată că aceasta nu a fost mult timp folosită.

De altfel, semnele, reprezentările şi grafitele identificate în toate complexele (inclusiv pe unii dintre pereţii carierei) sunt asemănătoare, mergând uneori până la identitate. Ceramica şi alte obiecte descoperite în sit sunt, de asemenea, unitare, sugerând şi ele o perioadă de timp destul de limitată. Numărul mic de morminte poate fi un alt indiciu pentru o funcţionare scurtă a complexelor de aici.
Monumentele rupestre de la Murfatlar reprezintă un adevărat izvor de informaţie pentru viaţa monahală, „arhitectura” religioasă şi, de ce nu, structura etnică a populaţiei de pe teritoriul istro-pontic din perioada de început a Evului Mediu.

Planul şi împărţirea interioară a unora dintre bisericuţe, unele elemente de arhitectură şi decorul incizat arată o puternică influenţă bizantină. Evident, vorbim aici de o transpunere populară a unor reguli arhitecturale ale monumentelor religioase din alte zone ale imperiului. O influenţă bizantină sugerează şi hainele liturgice în care sunt redaţi o parte dintre sfinţii incizaţi pe pereţii bisericuţelor, ca şi conţinutul unora dintre inscripţii. Acesta din urmă şi apariţia centrelor monastice în peşteri (bisericuţele rupestre de la Murfatlar se integrează într-un orizont specific spaţiului dobrogean pentru această perioadă) au fost puse pe seama prezenţei unor călugări bizantini în zonă, veniţi iniţial pentru creştinarea bulgarilor.

Reprezentările grafice incizate în creta moale şi inscripţiile cu caractere diverse sugerează aici existenţa unei populaţii mixte din punct de vedere etnic, fapt precizat de izvoarele scrise (Cedren, Attaleiates) pentru centrele dobrogene din această perioadă

.

Situatia actuala

Frumuseţea acestor monumente este nemărginită. Grafitele şi reprezentările pe care le oferă (în faţa unora suntem încă neputincioşi) am putea spune că reprezintă „cronicile” noastre scrise pentru această perioadă. Importanţa monumentelor de la Murfatlar este, din nefericire, prea puţin conştientizată de societate. Cei mai mulţi doresc să le vadă, să le atingă, fără a lua în calcul că astfel participă la distrugerea lor. Ceea ce trebuie să înţelegem este că natura rocii în care au fost săpate, sensibilă la schimbările de temperatură, la umiditate şi la contact, face aproape imposibilă vizitarea acestora de către publicul larg.

Starea avansată de degradare în care se află bisericuţele de cretă impune măsuri urgente. Este imperios necesară ridicarea unei construcţii de protecţie, realizarea unui sistem de drenaj, a unui sistem de climatizare (reglarea temperaturii, a umidităţii) – indispensabil prezervării unui asemenea edificiu, consolidarea pereţilor de cretă şi efectuarea lucrărilor de restaurare în biserici.

În vederea conservării şi prezervării monumentului, accesul publicului larg este limitat. Se impune, aşadar, înfiinţarea unui Muzeu de sit arheologic, pentru a satisface curiozitatea tuturor celor interesaţi de cunoaşterea istoriei locale

.