Monumente

Cetatea Callatis

Cetatea Callatis

Istoric

Oraşul Callatis  este o colonie de origine doriană, întemeiată de grecii veniţi din Heracleea Pontică, colonie a Megarei. Cetatea, întemeiată spre sfârşitul sec. VI a.Chr.  a cunoscut în epoca elenistică, în a doua jumătate a sec. IV a.Chr, una dintre principalele sale faze de dezvoltare economică şi social-politică, situaţie confirmată de baterea primelor sale monede de argint, producţia unui însemnat şi variat număr de statuete de lut ars şi de anumite monumente arhitectonice şi sculpturale. În urma expediţiilor macedonene, întreprinse spre nord, în vremea lui Filip al II-lea şi Alexandru cel Mare, regatul macedonean se extinde până la Dunăre, oraşele pontice intrând într-o stare de dependenţă, fiind nevoite să accepte autoritatea statului macedonean. Spre mijlocul secolului al III –lea a.Chr, războiul purtat de callatieni, în alianţă cu Histria, împotriva oraşului Byzantion, a adus noi prejudicii oraşului Callatis; după acest război cetatea a cunoscut unele monumente de linişte şi chiar de redresare economică. Colonia Callatis, alături de celălalte oraşe greceşti vest-pontice, sunt cucerite de trupele romane între 71-72 a.Chr. Asupra datei şi condiţiilor în care a încetat de a mai exista cetatea Callatis, descoperirile arheologice şi numismatice sugerează că oraşul a fost abandonat la începutul sec. VII p.Chr. Acest fapt s-a datorat, pe de o parte, atacurilor avarilor şi slavilor şi, pe de altă parte, condiţiilor social-economice de la acea vreme.

.

Monumente

Zidul de apărare – oraşul a avut de-a lungul existenţei sale două incinte, care au păstrat acelaşi traseu. Zidul mai vechi, de epocă elenistică, a fost construit pe la mijlocul sec. IV a.Chr. din blocuri mari de piatră de calcar, foarte îngrijit cioplite. Zidul cel nou, de epocă romană, are o lăţime de 3,40 m şi era prevăzut cu turnuri de apărare. Au fost identificate şi două porţi ale cetăţii: una mai mare, pe latura de vest, fiind străjuită de două mari turnuri şi o alta, mai mică, pe latura de sud, prevăzută cu prag şi trepte de marmură. Acest zid datează de la sfârşitul sec. II - începutul sec. III p.Chr. Cu unele refaceri, impuse de distrugeri succesive, zidul în discuţie a apărat cetatea până la sfârşitul existenţei sale.

Edificiul basilical de tip “sirian”. În colţul de nord-est al cetăţii se află ruinele unui mare edificiu romano-bizantin din sec. V-VI p.Chr. Clădirea este de formă rectangulară şi a fost construită din blocuri mari de piatră de calcar, legate cu mortar de var. În jumătatea de vest a clădirii se observă o sală mare, prevăzută iniţial cu două rânduri de coloane şi, pe aceeaşi direcţie, apare şi un canal de scurgere. La capătul de nord al sălii apar trei mici încăperi cu pavaj de cărămidă dispus, în camera de mijloc, în formă de romburi. În cealaltă jumătate, situată spre est, se remarcă în mijloc o curte interioară, un fel de atrium al caselor romane, prevăzută pe trei laturi cu canale pentru scurgerea apei. Împrejurul acesteia se afla un portic al cărui acoperiş era sprijinit pe coloane de marmură şi stîlpi (pilaştri). În această parte a clădirii s-au găsit două capiteluri de marmură, deosebit de bogat ornamentate. Partea lor inferioară este împodobită cu frunze de acant, iar cea superioară cu motive zoomorfe, redând capete de berbeci şi vulturi cu prada în ghiare.

Cartierul extra muros –  Cartierul s-a dezvoltat în afara zidului de apărare, în cursul sec. III p.Chr. Acesta a dispărut complet în a doua jumătate a sec. III p.Chr, în urma unui incendiu de mari proporţii, cauzat probabil de triburile de goţi şi heruli.

Mormântul cu papiruseste construit din blocuri mari de piatră de calcar şi era acoperit iniţial de o mare movilă de pământ. Împrejurul lui se află un cerc de piatră, prevăzut în partea de sud-vest cu un mic altar pentru oficierea de ceremonii. În pământul care acoperea mormântul s-au găsit patru vase greceşti cu firnis negru şi cu ornamente de palmete aplicate, iar pe lespedea de deasupra, fragmente dintr-o coroniţă formată din frunze de bronz şi bobiţe de ceramică, prinse pe un cadru de os, imitând cununa de lauri din antichitate. În interiorul mormântului s-au mai găsit resturi dintr-o coroniţă similară cu cea de pe capac, urme de ţesături de la îmbrăcăminte şi resturile unui papirus scris în limba greacă, fiind primul document de acest tip din România. Având în vedere obiceiurile vremii, putem presupune că avem de-a face cu un om de vază al oraşului, care a adus servicii importante cetăţii, motiv pentru care a şi fost laureat de două ori, sau că cel înmormântat este un literat, căruia i s-a pus alături una din operele sale mai importante.